„Execrabil!” Săpunaru l-a contrazis pe Radu Naum după Petrolul – Rapid 0-2

Cristi Săpunaru și Radu Naum au avut opinii diferite despre prestația lui Olimpiu Moruțan și a lui Grameni, după victoria Rapidului cu Petrolul, scor 2-0. Discuția a avut loc în direct, după partida din etapa a șasea a SuperLigii, disputată vineri seară.

Daniel Pancu i-a trimis pe cei doi jucători în repriza secundă: Moruțan a intrat la pauză, iar Grameni a fost introdus în minutul 67. Moruțan a avut o contribuție decisivă, oferind pasa de gol pentru Dobre și stabilind scorul final în minutul 90.

Radu Naum a considerat însă că cei doi fotbaliști au avut nevoie de câteva minute pentru a intra în ritmul jocului și că, la început, au fost puțin vizibili. „Moruțan și Grameni au fost importanți în acest meci, unul a recuperat o minge, iar celălalt a înscris, deși o vreme după ce au intrat nu s-au văzut, n-au fost lucruri importante pe care le-au făcut. Dar Rapid câștigă cu 2-0, după ce a avut emoții în ultima parte a meciului, pentru că Petrolul a reușit să facă presiune, să aducă mingea în preajma careului lui Aioani”, a spus Naum.

Săpunaru a apărat schimbările

Prezent în platoul emisiunii, Cristi Săpunaru nu a fost de acord cu această interpretare. Fostul căpitan al Rapidului a susținut că Moruțan și Grameni au avut un impact bun asupra jocului echipei din Giulești.

„Te contrazic cu ce ai zis mai devreme, cu Moruțan și Grameni. Eu spun că au intrat foarte bine. Moruțan a schimbat foarte mult fața Rapidului la mijlocul terenului. Rapid câștigă pe un teren greu, execrabil”, a declarat Săpunaru.

Starea gazonului de pe stadionul „Ilie Oană” a fost remarcată și de Daniel Pancu. Antrenorul Rapidului a explicat că suprafața de joc le-a creat probleme mai ales giuleștenilor și că formația sa a fost nevoită să abordeze meciul cu o echipă mai puternică fizic.

„Terenul a fost unul imposibil, cu siguranță că ne-a dezavantajat mai mult pe noi. Dacă am fi primit gol în prima repriză, ar fi fost foarte greu să revenim. Terenul a făcut diferența astăzi, am preferat o echipă de luptă”, a spus Pancu.

Tehnicianul a vorbit și despre Doumbia, jucător pe care și l-a dorit încă din prima zi la Rapid. „Foarte multă personalitate, sunt convins că e un jucător care ne va ajuta foarte mult”, a afirmat antrenorul.

Pancu a recunoscut că echipa sa mai are de lucru la finalizare, după ce a marcat puține goluri în primele șase etape. „Voi fi mulțumit când vom marca trei goluri pe etapă, indiferent de adversar. La ce calitate avem, o voi considera o normalitate. Îmi doresc o echipă care să creeze mult și să marcheze mult”, a adăugat el.

În final, Daniel Pancu a relatat o discuție cu Daniele De Rossi despre Stojilkovic. Potrivit antrenorului Rapidului, fostul tehnician i-a spus că nu îi vine să creadă că atacantul se află la echipa giuleșteană și că îl consideră un fotbalist foarte bun de Serie A.

Vezi și

VEZI și