Claudiu Năsui, propus ministru la Chișinău. A primit cetățenia Republicii Moldova

Claudiu Năsui, deputat român și fost ministru al Economiei, a fost propus pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova. În aceeași zi, președinta Maia Sandu i-a acordat cetățenia moldovenească prin decret.

Premierul Vasile Tofan a explicat, marți seara, la emisiunea „Pe față” de la Moldova 1, că a ales un candidat care împărtășește planul Guvernului pentru reducerea cheltuielilor publice și a taxelor. El a spus că Năsui susține un stat mai suplu, mai puține companii de stat și eficientizarea celor care rămân.

„Ne-am gândit că din moment ce avem aceste provocări, trebuie să punem la cârmă un om care crede anume în aceste lucruri”, a declarat Tofan. Premierul consideră că experiența lui Năsui, care a fost ministru al Economiei și parlamentar în România, poate contribui și la consolidarea relațiilor dintre cele două țări.

De ce a fost ales un român

Propunerea a generat întrebări legate de alegerea unui cetățean din România pentru o funcție importantă în Guvernul de la Chișinău. Vasile Tofan a răspuns că autoritățile întâmpină dificultăți atunci când caută persoane dispuse să lucreze în instituțiile statului.

Potrivit premierului, la concursurile pentru funcții de ministru sau pentru conducerea agențiilor nu se înscriu mulți candidați. „Ne vine foarte greu să găsim oameni pentru că nu vor să lucreze la stat”, a spus Tofan, adăugând că selecția trebuie să îi vizeze pe cei mai buni candidați disponibili.

În urma schimbării anunțate de premier, actualul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, urmează să preia portofoliul Agriculturii și Industriei Alimentare. Claudiu Năsui este propus în locul său la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Decretul prin care Maia Sandu i-a acordat lui Năsui cetățenia Republicii Moldova a intrat în vigoare chiar la data semnării. În prima reacție după nominalizare, acesta a transmis că se regăsește în viziunea economică a lui Vasile Tofan și că își asumă „un nou efort reformator”.

Vezi și

VEZI și