Nazare: România a trecut testul agențiilor de rating, dar riscurile rămân ridicate

România și-a păstrat calificativul de investiții după evaluările Fitch și Moody’s, a anunțat sâmbătă ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a avertizat că riscurile rămân ridicate și că urmează un nou examen în septembrie, când echipele tehnice ale S&P vor ajunge în țară.

Nazare a recunoscut că tensiunea la Ministerul Finanțelor a fost foarte mare în zilele dinaintea publicării rapoartelor, cu nopți nedormite și negocieri intense alături de echipele BNR. „A fost un risc important, atât în privința Fitch, cât și Moody’s”, a declarat ministrul, mulțumind echipelor implicate pentru efortul depus.

O eventuală pierdere a calificativului de investiții ar fi afectat întreaga economie: cursul de schimb, dobânzile la titlurile de stat, dar și costurile de finanțare ale companiilor private, indiferent de dimensiunea lor. Nazare a subliniat că revenirea după o astfel de retrogradare durează, în mod normal, între trei și cinci ani.

Instabilitatea politică figurează printre principalele riscuri semnalate de ambele agenții, în strânsă legătură cu capacitatea unui viitor guvern de a continua consolidarea fiscală. Ministrul a precizat că bugetul pentru anul următor va fi momentul-cheie care va valida foaia de parcurs a României, respectiv reducerea deficitului de la aproximativ 6% spre pragul de 3%.

Raportul S&P este așteptat la începutul lunii octombrie, după vizita echipelor tehnice programată pentru mijlocul lunii septembrie. „Am mai câștigat niște timp, e adevărat, dar va trebui să ne pregătim pentru următorul examen”, a spus Nazare, adăugând că aspectele semnalate de Fitch și Moody’s sunt monitorizate cu atenție și de S&P.

Ministrul a abordat și subiectul aderării la zona euro, recunoscând că România nu mai respectă niciunul dintre jaloanele necesare. Nazare a susținut că este nevoie de o dezbatere aprofundată cu partidele politice, de stabilirea unei date clare și de monitorizare semestrială, subliniind că adoptarea monedei unice înseamnă nu doar disciplină fiscală, ci și creșterea competitivității economiei românești.

Vezi și

VEZI și