Luca Niculescu nu a decis încă dacă demnitarii PNL, USR și UDMR care ocupă funcții în eșalonul al doilea al administrației vor rămâne în posturi. Premierul a anunțat că va analiza situația după discuții mai aprofundate.
Întrebat despre șefii de agenții și secretarii de stat care nu și-au depus demisiile, Niculescu a spus că subiectul nu a fost deocamdată evaluat. „Este ceva la care încă n-am apucat să mă gândesc. O să vă răspund după ce am discuții mai aprofundate”, a declarat premierul.
El a explicat că prima ședință de guvern s-a concentrat pe buget, finanțe și rectificarea bugetară. „Principalele chestiuni au fost cele legate de ce am vorbit: de buget, finanțe, rectificare și a fost, după cum ziceam, o zi foarte lungă”, a precizat Luca Niculescu.
Guvernul, evaluat zi de zi
Premierul a fost întrebat și despre declarațiile liberalilor, potrivit cărora PNL nu va depune o moțiune de cenzură înainte de luna martie. De asemenea, a comentat afirmația lui Sorin Grindeanu privind evaluarea noului cabinet de către PSD.
Niculescu a respins ideea unui termen-limită stabilit pentru menținerea guvernului în funcție și a spus că activitatea acestuia este analizată permanent. „Un guvern este judecat în fiecare zi de cetățeni, de jurnaliști”, a afirmat el, adăugând că au apărut deja evaluări privind posibile reușite sau rezultate mai slabe, deși executivul abia s-a instalat.
Potrivit premierului, programul de guvernare este construit pentru o perioadă de doi ani, acesta fiind intervalul de lucru asumat de cabinet.
PSD și-a asumat guvernarea
În cadrul primei sale conferințe de presă de la Palatul Victoria, Luca Niculescu a fost întrebat cum se simte într-un executiv în care PSD are cei mai mulți miniștri. Premierul a răspuns că important este rezultatul guvernării, nu percepția sa personală.
„Contează mai puțin ce simt eu, ci contează rezultatul. PSD și-a asumat guvernarea. Invitația a fost adresată și către alte partide”, a declarat Niculescu.